miercuri, 12 ianuarie 2011

Revista Şcolii.Numar special.

10 reguli pentru părinţi

SĂ-ŢI IUBEŞTI COPILUL!

Să te bucuri de el, să-l accepţi aşa cum este, să nu-l jigneşti, să nu-l umileşti, să nu-l descurajezi, să nu-l pedepseşti pe nedrept, să nu-l lipseşti de încrederea ta, să-i dai prilejul să te iubească!

SĂ-ŢI PROTEJEZI COPILUL!

Să-l aperi de primejdii fizice şi sufleteşti, la nevoie chiar prin sacrificarea propriilor interese şi cu riscul propriei tale vieţi.

SĂ FII BUN EXEMPLU PENTRU COPILUL TĂU!

Să-i transmiţi valorile morale, valorile de tradiţie, respectul faţă de semeni, faţă de regulile societăţii. Să-i dovedeşti că e important să trăiască în dragodte şi armonie cu ai săi şi cu toţi cei cunoscuţi. Să trăiască în cinste, în adevăr, să cunoască şi să trăiască sentimente pozitive.

SĂ TE JOCI CU COPILUL TĂU!

Să-ţi faci timp pentru copilul tău, să vorbeşti cu el, să te joci cu el cum îi place (cu jocurile lui), să iei în serios jocul lui, să te familiarizezi cu lumea lui.

Să lucrezi cu copilul tău!

Să-ţi sprijini, să-l îndrumi şi să-ţi accepţi copilul dacă doreşte să participe la munca în casă, în curte, în grădină.

Ajută-ţi copilul să fie independent!

Să laşi copilul să dobândească singur experienţe de viaţă. El acceptă numai experienţe pe care le reuşeşte singur. Nu-l informa cu propriile tale experienţe, pentru el sunt lipsite de valoare. Îşi doreşte să înveţe singur şi are satisfacţie deplină la final. Trebuie să ai curajul să-i dai prilejul de a-şi acumula experienţe noi, proprii, chiar dacă uneori prezintă anumite riscuri.

SĂ-I ARĂŢI COPILULUI POSIBILITĂŢILE ŞI LIMITELE LIBERTĂŢII

UMANE!

Să-i arăţi copilului tău posibilităţile omului în raport cu înzestrarea şi talentele fiecăruia. Dar, în acelaşi timp, să-i arăţi că orice om trebuie să recunoască anumite limite în faptele sale, oriunde.

SĂ-L ÎNVEŢI SĂ FIE ASCULTĂTOR!

Să supraveghezi şi să îndrumi comportarea copilului astfel încât, prin acţiunile sale, să nu genereze suferinţă nici pentru alţii. Răsplăteşte-l pentru respectarea regulilor stabilite. La nevoie vei încerca să impui respectarea regulilor, luând anumite măsuri de constrângere.

SĂ AŞTEPŢI DE LA COPILUL TĂU NUMAI APRECIERILE PE CARE LE

POATE DA!

Copilul are nevoie de timp până învaţă să se orienteze în această lume complicată. Ajută-l cât şi cum poţi şi cere-i o părere proprie sau verdict, numai când este în stare să-l dea, conform experienţelor şi gradului său de maturitate.

SĂ-I OFERI COPILULUI TRĂIRI CU VALOARE DE AMINTIRI!

Copilul „se hrăneşte” la fel ca şi adultul, din trăiri frumoase, care ne ridică deasupra cotidianului, trăiri care ne oferă prilejul să cunoaştem viaţa altor oameni şi lumea.Aceste trăiri le poţi obţine din călătorii, excursii, vacanţe, spectacole, serbări de familie, manifestări sportive, ş.a.

Niciun comentariu: