miercuri, 12 ianuarie 2011

Revista Şcolii.Numar special.

SCOATEREA PETELOR

Pete de fructe,sucuri,vin roşu

· Petele proaspete se presară cu clorură de natriu,se spală apoi cu apă curată şi apoi cu apă şi săpun.

· Pentru ţesăturile colorate se foloseşte un amestec de glicerină pură 50g cu un gălbenuş de ou.Amestecul se aplică pe pată,se lasă câteva ore,apoi se spală cu apă caldă.

Pete de cafea,cacao sau ceai

· Se prepară un amestec din:soluţie de amoniac 10%-o parte cu 10 părţi de apă.Cu acest amestec se freacă cu vată pata,iar apoi se spală cu apă.

· Petele de pe ţesăturile albe se pot îndepărta dacă sunt proaspete prin spălare cu apă şi săpun.Dacă rămân urme,se paote folosi şi o soluţie de apă oxigenată 3%,apoi se clătesc cu apă.

· Petele de ceai se umezesc cu o soluţie de acid oxalic,se lasă timp de 10 minute şi se spală cu apă.

Pete de bere

· Petele proaspete se scot cu sare de bucătărie(2g în 100ml apă)

· Petele de pe mătase se scot cu alcool etilic 70%-20ml în amestec cu 100 ml apă.

Pete de rugină

· Se înmoaie stofele colorate sau albe în apă caldă,săpunită sau în apă cu oţet, tamponaţi apoi cu acid citric 10% sau acid clorhidric cald 3% sau în acid oxalic 10%.Dacă pata persistă,tamponaţi de mai multe ori ,apoi spălaţi bine cu apă.

Pete de mucegai

· Petele de pe ţesăturile de bumbac se tratează cu o soluţie de amoniac diluată.Se spală cu multă apă.

Pete de iarbă

· Petele proaspete se scot prin tamponare cu eter sau tetraclorură de carbon.

· Petele vechi de pe ţesături albe sau de pe mătase se curăţă picurând puţin acid lactic şi alcool şi apoi se spală cu multă apă.

Prof. de chimie,

Minea Florentina

Niciun comentariu: